Investitorul miliardar George Soros apreciaza ca in cele din urma unul dintre membrii uniunii monetare europene va renunta la euro, iar Uniunea Europana (UE) se afla in pragul unui colaps economic, scrie Reuters. Soros a indemnat liderii continentului sa elaboreze un plan de rezerva pentru a preveni colapsul economic al UE.

Investitorul, devenit faimos dupa ce a castigat un miliard de dolari pariind in 1992 impotriva lirei sterline, nu a numit statul care ar putea iesi din zona euro. Unii analisti si investitori speculeaza, insa, ca Grecia va renunta la euro pentru a-si ingriji ranile produse de criza datoriilor prin care trece si de masurile drastice de austeritate pe care le implementeaza in schimbul unor ajutoare financiare externe fara de care ar intra in faliment.

Soros considera ca zona euro are inca de la crearea ei un defect important, anume ca nu beneficieza de uniune politica sau de un minister al finantelor comun. "Euro nu are asigurare contra corectiilor. Nu s-au facut aranjamente pentru cazul in care un stat paraseste zona euro, ceea ce in actualele circumstante este probabil inevitabil", a spus investitorul.

El crede ca suprevietuirea Uniunii Europene este "de interes vital pentru toti" si, de aceea, are nevoie modificari structurale pentru stoparea procesului de dezintegrare.

"Inca nu exista un plan B. De aceea autoritatile insista pe pastrarea aranjamentelor existente si nu recunosc ca exista greseli fundamentale care trebuie indreptate. Sa fim sinceri. Suntem in pragul unui colaps economic care incepe, sa zicem, in Grecia, dar care s-ar putea raspandi cu usurinta. Sistemul financiar ramane extrem de vulnerabil", a mentionat Soros.

El a indicat printre masurile pe care UE le-ar putea adopta pentru evitarea unei catastrofe economice crearea unui buget central mai mare, directionarea catre Bruxelles a veniturilor obtinute din TVA sau din taxe impuse tranzactiilor financiare, garantarea bancilor de catre o institutie europena si triplarea rezervelor fondului de salvare a statelor membre.

Sursa: zf.ro

Ultimele stiri

Edit

Amount of short articles:

Amount of articles links:

You can order sections with dragging on list bellow:

  • Ultimele stiri
Salvează
Anulează
Reset

Finante-Banci

Salariul lui Mugur Isarescu

Money.ro a aflat care este salariul omului a carui semnatura apare pe toate bancnotele din Romania, tinut la secret din 2007. A crescut cu 70% in 3 ani. Guvernatorul Bancii Nationale,

Miercuri, 22 Iunie 2011 Comentarii

Economie

Harta autostrazilor ce vor fi construite pana in

Image - Harta autostrazilor ce vor fi construite pana in

Consilierul primului-ministru, Andreea Paul Vass a postat pe blogul personal raportul "Masuri pentru relansarea activitatii economice", in care se arata ca programul de constructie al autostrazilor cuprinde peste 840 de

Duminică, 26 Iunie 2011 Comentarii

Afaceri

Cine scoate bani din cochetaria romancelor si pasiunea pentru

Orice femeie are macar o pereche de cercei. La care asorteaza un colier. La care asorteaza o bratara. Si, ca sa fie tinuta completa, adauga si un inel. Cochetaria romancelor

Duminică, 26 Iunie 2011 Comentarii

Newsletter



Primeşte HTML?

Site-ul apare in Directorul Kappa