Şeful ExxonMobil, nominalizat secretar de stat în SUA. Acţiunile companiei, plus 3%

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a nominalizat ieri pe şeful Exxon Mobil, Rex Tillerson, pentru mandatul de secretar de stat al SUA, într-o mişcare care pune în lumina reflectoarelor legăturile omului de afaceri cu Vladimir Putin, în condiţiile în care acesta a lucrat două decenii aproape de preşedintele rus.

Acţiunile Exxon Mobil au urcat cu 2,22% de la anunţ, ajungând la 90,98 de dolari/ titlu. Gigantul american, listat la bursa din New York, are o capitalizare de piaţă de 380,17 miliarde de dolari. Acţiunile companiei au reînceput să crească după prăbuşirea puternică din 21 august 2015, când valoarea unei acţiuni ajunsese la 72,13 dolari.

Ele au atins valoarea maximă în urmă cu doi ani, pe 20 iunie 2014, când se tranzacţionau cu 103,83 dolari. Din 27 octombrie 2016, acţiunile au scăzut accelerat până pe 31 octombrie, când au pierdut patru dolari în numai câteva zile, după anunţarea rezultatelor financiare trimestriale, care arătau că profiturile gigantului din energie au fost la minimul ultimilor 17 ani. Ulterior, odată cu creşterea preţului petrolului, acţiunile Exxon au revenit pe creştere.

Sursa zf.ro

Ultimele stiri

Edit

Amount of short articles:

Amount of articles links:

You can order sections with dragging on list bellow:

  • Ultimele stiri
Salvează
Anulează
Reset

Economie

Practic Bucureşti vrea un profit de 20 mil. lei în

Practic Bucureşti vrea un profit de 20 mil. lei în 2017Practic Bucureşti (PRBU), companie care are drept obiect de activitate închirierea şi subînchirierea spaţiilor imobiliare, şi-a bugetat pentru 2017 o

Luni, 19 Decembrie 2016 Comentarii

Newsletter



Primeşte HTML?

Site-ul apare in Directorul Kappa