Creditul de tip descoperit de cont, sau overdraftul, este creditul care poate fi luat pe baza unui card de debit, respectiv a cardului de salariu. Banca pune la dispozitia clientului, la cererea acestuia, o anumita suma de bani care poate fi cheltuita in plus fata de cea care este deja in contul cardului de debit. Banii obtinuti din overdraft vor fi folositi abia dupa ce suma disponibila deja pe card este epuizata.
Majoritatea bancilor ofera posibilitatea de a imprumuta prin aceasta metoda o suma rezultata inmultind valoarea salariului cu un anumit multiplicator, de exemplu de trei ori valoarea lefei, de exemplu suma de 3.000 de lei in cazul unui salariu lunar, incasat pe cardul de debit, de 1.000 de lei.
Valoarea multiplicatorului si plafonul maxim difera de la o banca la alta. La BCR, de exemplu, plafonul maximal este de sase salarii nete, fara a depasi insa nivelul de 20.000 de lei in timp la ING, prin Extra' ROL, limita este de trei salarii nete, dar nu mai mult de 30.000 de lei, fiind nevoie de un salariu de cel putin 750 de lei pe luna.
Dobanda se aplica imediat dupa accesarea creditului
Diferenta intre creditul de tip overdraft si folosirea unui card de credit este ca in cazul descoperitului de cont nu exista o perioada de gratie, ceea ce inseamna ca beneficiarul imprumutului va plati dobanda pentru suma imprumutata incepand cu ziua in care aceasta a fost accesata.
In ianuarie dobanda medie perceputa de banci la creditul de tip descoperit de cont a fost de 15,8% pe an. In mod normal, banca isi retrage singura, lunar, valoarea dobanzii direct din contul de salariu. In momentul in care plafonul maximal este depasit banca aplica o dobanda penalizatoare, care, de cele mai multe ori ajunge la un nivel de 18-25%, in functie de fiecare banca in parte. Depasirea plafonului are loc de cele mai multe ori in momentul in care beneficiarul a folosit deja toti banii disponibili fara a rambursa vreo parte din ei, moment in care aplicarea dobanzii normale duce la depasirea limitei maxime de imprumut.
Rambursarea creditului de tip descoperit de cont poate fi facuta in orice moment, fara a se percepe niciun fel de comision. De asemenea, se poate stabili ca in fiecare luna sa fie rambursata o anumita parte din datorie, in acelasi moment cu incasarea dobanzii. Conditiile de rambursare difera de la o banca la alta. La ING, de exemplu, trebuie rambursata lunar o suma egala cu minimum 5% din valoarea overdraftului plus dobanda aferenta sumei utilizate, dar nu mai putin de 50 de lei.
Principalul avantaj al imprumutului de tip descoperire de cont este ca el poate fi accesat foarte rapid, cu un set minim de documente, care difera in functie de fiecare banca in parte. Documentele strict necesare sunt: o copie dupa cartea de identitate, adeverinta de salariu si fisa fiscala aferenta anului precedent. Unele banci solicita in plus si o factura la utilitati, de exemplu.
Sursa: gandul.info