Multi dintre turistii straini care ajung in Romania pleaca cu o impresie buna, recomandand si altora sa vina cat mai curand. Altii, in schimb, se simt atat de prost la noi, incat opiniile lor, exprimate pe site-urile turistice, intretin impresia generala negativa pe care Romania o lasa in strainatate.
"Este una dintre cele mai frumoase tari din Europa". "Oamenii sunt mereu dispusi sa te ajute si oriunde intalnesti vorbitori de engleza".
Sunt opiniile cel mai des intalnite pe care strainii ajunsi in Romania le lasa pe site-urile de recomandari pentru turisti. Insotite de cele mai multe ori si de mentiunea ca, inainte sa ajunga in tara noastra, s-au gasit destui care sa le atraga atentia ca se expun unui mare pericol. De ce are Romania o imagine atat de proasta in strainatate? Explicatia poate fi gasita in acelasi loc - turisti care s-au simtit mizerabil la noi in tara si care simt nevoia sa-i avertizeze pe ceilalti.
"Deseori sunt intrebat care este locul meu preferat din toata lumea. Am o jumatate de duzina de destinatii in minte. Dar daca ma intrebi care este locul pe care il prefer cel mai putin, iti raspund fara ezitare - Romania. Am petrecut 20 de zile aici, explorand tara de la est la vest, de la nord la sud. Cel mai interesant lucru pe care localnicii mi l-au putut arata este palatul construit de dictatorul lor, Ceausescu. Mi s-a aratat cladirea in mod repetat si am dat din cap mimand o admiratie falsa. E mare? Da! E frumoasa? Nu. In schimb comunista, patrata, masiva si urata este. Apartamentul in care am stat era situat in centrul Capitalei. Ziua era bine, insa dupa 10 seara eram martorul a ceva periculos si unic in lume. Bogatii orasului se simt liberi sa goneasca pe strazi in Porsche-urile lor cu o suta de mile la ora. E colosal. Traversezi strada, auzi mai intai mugetul motorului, apoi vezi bolidul trecand ca o sageata. Am stat la trei metri de moarte", scrie un britanic despre perioada petrecuta in Romania, anul trecut, pe site-ul TripAdvisor.
Nesiguranta statutului de pieton in capitala tarii este adusa in discutie si de americanul John White, pe site-ul JustLanded. "In Bucuresti, tot ce trebuie sa stii este ca, in calitate de pieton, nu ai niciun drept. Chiar si cand ai verde, intotdeauna, dar intotdeauna trebuie sa fii cu ochii in patru. Mai ales cand la volan este o femeie care vorbeste la mobil. Atentie si la soferii care conduc Dacia Logan. Toti cred ca au masini cool si rapide", scrie americanul.
Despre relatia romanilor cu automobilul scrie si un turist venit din Toronto, Canada. "Romanii sunt indragostiti de masinile lor. Toti vor sa aiba una, chiar si daca nu functioneaza. Deseori vezi cate un BMW parcat langa o Dacia ruginita. Parcarea se face pe principiul «laissez-faire», masinile fiind ingramadite pe trotuare, pe alei, in fata usilor oricarei cladiri. Traficul te ingrozeste, iar soferii sunt nebuni si periculosi. Par insa sa creada ca orice problema se rezolva claxonand.
Dupa ce iti revii din soc, poate fi chiar amuzant, dar neaparat sa porti centura de siguranta. Daca esti pieton, trebuie sa-ti iei viata in propriile maini. Mare atentie cand traversezi, daca vrei sa mai traiesti dupa", scrie canadianul, altfel multumit de vizita sa in capitala Romaniei. "Desi Bucuresti este un oras viu si cosmopolit, bucurestenii par mereu mirati ca cineva doreste sa il viziteze. De cate ori am cautat un magazin de suvenire, au ras politicos de mine: «Suvenire din Bucuresti? De ce ti-ai dori asa ceva»?".
Hoteluri in Romania
Cat priveste cazarea in Romania, un cuplu de germani pomeneste de noaptea petrecuta intr-un hostel din Bucuresti. "N-am fi ramas daca nu eram franti de oboseala, insa eram pe drumuri de 48 de ore. Femeia de la receptie s-a purtat urat cu noi. Parea ca o deranjam. Camera de dormit era in regula, avea patru paturi. Problema era ca unul dintre ele era ocupat de un domn cam de 50 de ani, pe jumatate dezbracat. Camera era plina de bagaje si prin ea au trecut o gramada de oameni in timpul noptii pentru a ajunge in alta camera".
Nu doar hostelurile ieftine au starnit nemultumiri, ci si sederea la un hotel de cinci stele a determinat-o pe o britanica sa-i avertizeze pe viitorii clienti despre ceea ce pot gasi aici. "Nu pot sa neg ca este un hotel frumos si bine decorat. L-am ales pentru ca avea si piscina, care era decenta, dar... Trebuie sa platesti in plus. Si pentru micul dejun am platit 90 de lei in plus. Si internetul se platea in plus. Cat priveste parcarea... Da, platesti in plus. Mai rau a fost ca era foarte cald, iar aerul conditionat nu functiona. Cand m-am plans, mi s-a spus sa las usa de la intrare deschisa. Daca era un hotel ieftin, ar fi fost in regula, dar la preturile de aici!... Cand m-am decis sa plec, au incercat sa-mi impuna si o taxa de 500 de lei pentru ca parasesc hotelul mai devreme".
Bucuresti - doua strazi, cateva cluburi
Un polonez scrie ca s-a simtit foarte bine in Romania, mai putin in Bucuresti, oras pe care viitorii turisti ar trebui sa-l evite. "Traficul era covarsitor, orasul era obosit si murdar. In niciun caz un punct bun de plecare pentru o vacanta in Romania. Altfel, am petrecut o luna in Romania si ne-a placut tot ce am vazut".
Ca Bucurestiul nu e mare branza crede si un portughez, care face un rezumat succint capitalei noastre. "Nu e un oras prea dragut. Doua strazi frumoase, cateva cluburi bune si niste restaurante decente. Dar orasul in sine este urat si bizar".
In acest oras "urat si bizar" s-a simtit ca un prizonier si un englez din Manchester, care si-a petrecut timpul certandu-se cu ospatarii. "Nimic de vazut, nimic de facut. Cladiri inalte si cenusii, toate arata la fel. Parcurile sunt mari, insa orasul pare abandonat, uitat si prafuit. Oamenii se poarta frumos, dar numai cand e vorba de bani. De cate ori am mers la restaurant, a trebuit sa ma cert cu chelnerii ca sa primesc restul. Niciodata nu imi dadeau cat trebuia, incredibil! Traiesc cu impresia ca, daca esti turist, trebuie sa arunci cu banii. Nu mergeti acolo, nu ai ce sa scrii acasa din locul acesta. In afara de o carte postala cu mesajul: «Luati-ma de-aici!»".
Sursa: gandul.info